Mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au cerut președintelui instituției să prezinte documentul prin care se propune modificarea legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate. Surse din CSM au declarat pentru mainnews.ro că există suspiciuni cu privire la faptul că propunerea de modificare a legii care a fost agreată în Comisia de Specialitate nu este aceeași cu cea care s-a trimis Senatului.
CSM a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care prezintă corespondența cu mai multe instanțe și parchete privind modificarea legii ANI, însă fără a prezenta proiectul transmis Senatului, scrie mainnews.ro.
Șefa CSM acuză, în comunicatul menționat, mass-media de dezinformare, însă mai mulți magistrați din CSM se delimitează de această reacție. Unii dintre judecătorii și procurorii din Consiliu susțin că nu au văzut nici până acum propunerea legislativă care a ajuns la Senat.
“Noi acum, după comunicatul de ieri al CSM, care nu a fost aprobat de noi, am început să facem mici investigații. Și o să vă comunicăm rezultatul, să vedem dacă ce s-a trimis la colegi, se pare că nu s-a trimis toată formă.
La colegi cred că s-au trimis propunerile inițiale formulate de doamna judecător Simona Marcu care erau benigne, dar nu bag mâna în foc, am făcut azi o cerere să ne comunice toate documentele: ce s-a trimis la colegi, să ne comunice minuta, tot ce s-a discutat în 3 iulie – au fost mai multe ședințe.
Am cerut și procesele verbale pentru că parte din colegi susțin că au formulat opinii separate. S-a cerut restituirea propunerilor, atât cea cu avocatul dar și cea cu separația averii, lucru care nu apare în minuta Comisiei.
Am cerut copii după documentele respective să vedem dacă ce scrie în comunicat – cu care noi nu am fost de acord- e real sau nu”, declară o sursă din CSM.
Citește mai mult pe Mainnews.ro